Primarul municipiului Comrat a dezmințit zvonurile despre închiderea colegiului tehnic
18:04; 25-03-2016
0
1094
Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov a dezmințit zvonurile despre închiderea colegiului tehnic din oraș.
Anastasov a menționat că dotarea tehnică a școlii profesionale din Comrat în ziua de azi lasă de dorit, ceea ce nu poate să nu afecteze nivelul de pregătire a specialiștilor.
Cu toate acestea, autoritățile capitalei găgăuze nu intenționează să închidă această instituție de învățămînt.
"Acolo își fac studiile 300 de copii. Nu poate fi vorba despre închiderea instituției de învățămînt. Dimpotrivă, noi pledăm pentru extinderea numărului de elevi și studenți la Comrat", a declarat Anastasov.
Potrivit acestuia, la școala profesională este novoie de construit o clădire nouă, cămine și terenuri de sport. Acestea pot fi amplasat în apropierea lacului de acumulare din Comrat, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Primăria Comrat în comun cu direcția de învățămînt din Găgăuzia și ministerul educației examinează posibilitatea reformării instituției de învățămînt.
"Putem obține banii necesari prin vînzarea terenurilor foarte scumpe pe care este amplasată școala profesională. În timpul construcției, studenții, temporar, vor fi plasați în colegiul pedagogic, școala Nr.2 sau clădirea universității. În schimb, în cel mult doi ani vom avea o nouă clădire a școlii profesionale", a subliniat Anastasov.