Taxele pentru studii în universităţile din ţară ar putea creşte, din întîi septembrie, cu pînă la 10 la sută. Conducerea instituţiilor de învăţămînt superior explică necesitatea acestei majorări prin creşterea inflaţiei şi prin faptul că taxele nu au mai fost revizuite de cîţiva ani.Totuşi, o decizie finală în acest sens încă nu a fost luată.
Conducerea Universităţii Pedagogice de Stat "Ion Creangă" îşi propune să majoreze taxele cu aproximativ 10 la sută. În funcţie de facultate, studenţii ar putea plăti pentru un an de studiu cu pînă la 560 de lei mai mult.
Tot cu 10 procente ar putea creşte şi preţul contractelor la Academia de Studii Economice din Moldova. În cazul acestei instituţii majorările vor fi de aproximativ 750 de lei.
La Universitatea Tehnică din Moldova taxele ar putea creşte de la cinci pînă la 10 procente. Astfel, pentru cîteva specialităţi studenţii ar putea să achite cu pînă la 1.000 de lei mai mult pentru un an de studiu.
În prezent, statul alocă aproximativ 20.000 de lei pentru întreţinerea unui student pe parcursul unui an de studii. Această sumă variază în funcţie de specialitate.
Din aceşti bani sunt acoperite cheltuielile pentru serviciile de întreţinere, contribuțiile sociale, dar şi asigurarea cu material didactic.
Rectorii unor universităţi susţin că numărul studenţilor ar putea să scadă în noul an de studii, din cauza situaţiei demografice, transmite publika.md.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în universităţile din ţara, în acest an, învaţă aproximativ 82.000 de studenţi.