Constantinov: compania "Teleradio-Găgăuzia" a fost preluată cu ajutorul instanțelor de judecată
16:40; 4-02-2016
0
2065
Compania publică "Teleradio-Găgăuzia" a fost preluată cu ajutorul instanțelor de judecată, a declarat președintele Adunării Populare a autonomiei, Dmitri Constantinov.
El a menționat că, în noiembrie 2015, Consiliul de Observatori al GRT a luat decizia de a-l suspenda din activitate pe președintele companiei, pînă cînd nu vor avea loc verificări.
Dar, "după două ore, organele judciare au anulat această decizie". Speakerul Adunării Populare a ajuns la concluzia că compania publică, precum și organele de stat din țară, a fost "preluată" "nu fără ajutorul organelor judiciare din Găgăuzia".
"Întrebarea mea este - oare în Găgăuzia cineva a mai primit decizia instanței de judecată în termen de două ore? Mă îndoiesc. Dar atunci cînd Consiliul de Observatori a contestat această decizie, curtea a decis să examineze cererea nu după două ore, ci după patru luni, pe 28 februarie. Cred că instanța de judecată nu va lua decizia în favoarea Consiliului de Observatori al companiei", - a spus Dmitri Constantinov.
Potrivit acestuia, Curtea de Conturi a Găgăuziei nu poate efectua o verificare la compania publică GRT la un nivel corespunzător, pentru că "contabilitatea nu oferă toate documentele, referindu-se la faptul că ele pur și simplu au dispărut", informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Curtea de Conturi ne-a vorbit despre intenția de a se adreseza procuraturii cu privire la dispariția acestor dosare (apropo, scoaterea acestora a fost reflectată în mass-media), dar, procuratura, deja a cincea lună nu ia vreo decizie în acest sens. Drept urmare, Adunarea Populară a decis să facă unele modificări la legea audiovizualului din Găgăuzia. Dar, am auzit declarațiile Anei Harlamenco, că instanța le va anula și pe acestea. Sincer, nu știu cu ce se va încheia", a spus Constantinov.
Compania publică GRT este în criză din cauza situației instabile la nivel de conducere.
Pe parcursul anului 2015, Consiliul de Observatori al "Teleradio-Găgăuzia" în mod repetat a eliberat-o din funcție, pentru diverse încălcări, pe președintele CP Ana Harlamenco. Însă, de fiecare dată, ea se restabilea la locul de muncă, conform deciziei instanței de judecată.
Pentru a înceta disputele permanente - cine este președintele GRT, în Adunarea Populară a fost elaborată o nouă redacție a legii locale cu privire la radio și TV. Proiectul de lege prevede reformarea organelor de conducere ale GRT și crearea în Găgăuzia a propriului CCA.