În căutare de piețe noi: produsele găgăuze sunt prezentate la Centrul de substituire a importului din Sankt-Petersburg
17:54; 14-06-2016
0
695
Agenții economici găgăuzi pot beneficia de programul de substituire a importului din Federația Rusă. Acest lucru a devenit posibil datorită cooperării conducerii Găgăuziei cu administrația din Sankt-Petersburg.
Antreprenorii din autonomie pot nu doar să găsească noi piețe de desfacere, dar și să-și stabilească perspectivele de cooperare economică și de creare a întreprinderilor mixte cu colegii din Rusia.
O expoziție a mărfurilor găgăuze a fost prezentată pe larg în cadrul Zilelor Găgăuziei la Centrul de substituire a importului și localizare din Sankt-Petersburg marți, 14 iunie.
Expoziția a fost deschisă de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și viceguvernatorul Sankt-Petersburgului, Serghei Movcean. Șeful-adjunct al administrației capitalei de nord a Rusiei, a recomandat în discursul său consumatorilor dint Sankt-Petersburg să se intereseze de produsele alimentare găgăuze.
"Ziua de astăzi este dedicată nu doar realizărilor culturale, dar și economice ale autonomiei mici, dar foarte frumoase. Unde trăiesc oameni uimitori", a spus Movcean.
Anul trecut, cifra de afaceri dintre Găgăuzia și Rusia a constituit aproximativ 30 de milioane de dolari, a menționat bașcanul Irina Vlah.
"Autonomia este interesată în faptul ca investitorii ruși să fie prezenți pe piața găgăuză. Suntem dispuși să oferim înlesniri și avantaje investitorilor care doresc să vină în regiunea noastră", a subliniat bașcanul Găgăuziei.
Agenții economici din autonomie și-au împărtășit impresiile și planurile de dezvoltare a afacerilor, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Noi producem produse agricole - cereale și fructe. În anul 2015 am realizat o mie de tone de fructe și peste trei mii de tone de cereale. Planificăm să intrăm pe piața rusă și să le propunem produsele noastre", a spus reprezentantul întreprinderii "Eniija".
"Noi producem în prezent peste 60 de preparate. Este vorba despre medicamente și suplimente. Suntem dispuși să propunem produsele noastre atît Sankt-Petersburgului, cît și întregii Rusiei", - a menționat directorul întreprinderii Vitapharm, Serghei Croitor.
"Compania Derikristal din 1997 se ocupă de prelucrarea pielii. Avem echipamente vechi, dar aplicăm tehnologii moderne, producem produse competitive, care nu au analogii în lume", a spus conducătorul întreprinderii, Valerii Chilioglo.
Expoziția autonomiei Găgăuze a fost prezentată pe 13 standuri, care demonstrează potențialul diferitor sectoare ale economiei - de la suveniruri și produse de artizanat pînă la produse vinicole, conserve, snackuri și produse lactate.
La expoziție au fost prezentate și branduri găgăuze de îmbrăcăminte pentru femei, covoare naționale, produse apicole și produse din piele de oaie.