Procurorii cer 19 ani de închisoare pentru Vlad Filat
16:04; 22-06-2016
0
1411
Procurorii cer 19 ani de închisoare pentru fostul premier Vlad Filat, în dosarul de corupţie în care este vizat.
Mai mult decât atât, anchetatorii cer ca Filat să plătească o amendă de 3.000 unităţi convenţionale şi sechestrarea bunurilor dobândite ilegal.
Anunţul a fost făcut de procurorul Adriana Beţişor. Procurorii mai cer de asemenea și privarea dreptului de a deține anumite funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
"Am solicitat să fie aplicată pedeapsă de 19 ani de închisoare cu cumul total pentru corupere pasivă şi pentru trafic de influienţă, 3.000 de unităţi convenţionale amendă şi prevarea de a ocupa funcţie publică pe termen de cinci ani. A fost solicitată confiscarea bunurilor sale. Vom vedem luni dacă va face declaraţii pentru ultimul cuvânt, până acum nu a făcut nicio declaraţie. Din ceea ce am înţeles din susţinerile verbale a domnilor avocaţi, nu vor fi aspecte de recunoaştere a vinei", a spus procurorul Adriana Beţişor.
PUBLIKA.MD aminteşte că Vlad Filat a fost reţinut în luna octombrie a anului trecut. Fostul premier este învinuit de trafic de influență și corupere pasivă. Potrivit omului de afaceri Ilan Şor, politicianul a luat mită de la el în sumă de până la 250 de milioane de dolari.