Agricultorii din Găgăuzia planifică să strîngă o recoltă bogată a primei grupe de cereale
16:28; 8-07-2016
0
684
Secerișul este în toi în sudul Moldovei. Procesul a început în Găgăuzia cu prima grupă de cereale.
Agricultorii găgăuzi au început recoltarea mazării, ovăzului și grîului de toamnă încă acum două săptămîni. În total aceștia au de secerat cereale și alte tipuri de culturi agricole de pe o suprafață de 45 de mii de hectare.
"Pentru prima grupă de cereale avem 650 de hectare. Pînă acum am secerat de pe 150. Am antrenat trei combine și nouă unități pentru transportare. Lucrările decurg bine. Și oamenii și tehnica lucrează bine. Toți sunt concentrați pe seceriș", spune fermierul Piotr Petrovici.
În cazul unor condiții meteorologice favorabile, secerișul se va încheia în termenele stabilite. Fermierii mizează pe o producție de cereale bogată. Singurul impediment sunt ploile care s-au abătut în ultima perioadă.
"Recolta este bună. În medie, mizăm pe o productivitate de patru tone la hectar. Ne discurcăm, însă vremea nu este tocmai favorabilă. Nu știu cum va fi mai departe, nu exclud că am putea suporta și pierderi".
"Deocamdată lucrările decurg în ritm normal. Totul depinde de Dumnezeu, nu de noi. Ce depinde de noi, facem. Secerăm, avem grijă de tehnică"
Recoltarea orzului de toamnă și a mazării practic s-a încheiat în Găgăuzia. Reprezentații complexului agroindustrial din autonomie au menționat că anul acesta producția acestor culturi este mai mare, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la postul de televiziune NTV-Moldova.
"Avem rezultate bune, chiar avem record la capitolul producției de mazăre. De pe unele suprafețe au fost recoltate și 4,5 tone la hectar, volum nemaiîntîlnit pînă acum. În cazul orzului, productivitatea este de aproximativ 4,2 tone la hectar", a menționat șeful adjunct al complexului agroindustrial din Găgăuzia, Nicolai Sîrbu.
În acest an, volumul producției de cereale va ajunge la 160-180 mii de tone.