Zece cazuri de conducere a autovehiculului în stare de ebrietate au fost documentate pe teritoriul Găgăuziei săptămîna trecută. Astfel de date au fost fost prezentate de către serviciul de presă al direcției de poliție din autonomie. În perioada 5-11 iulie, pe drumurile din autonomie s-au produs 12 accidente rutiere, în care au avut de suferit trei persoane, o persoană a decedat. Poliția a comunicat că principalul motiv al accidentelor a fost neatenția șoferilor.
În afară de aceasta, în urma efectuării măsurilor de profilaxie privind siguranța traficului rutier, de către colaboratorii serviciului supravegherea transportului și circulației rutiere al direcției de poliție din Găgăuzia au fost întocmite 16 procese-verbale contravenționale în privința celor care au încălcat regulile de circulație, dintre care 10 - pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Aceste persoane vor fi trase la răspundere, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.