Modelul autonomiei care funcționează în Republica Moldova este unul actual, dar, cu toate acestea, necesită anumite modificări. Declarația a fost făcută de speakerul parlamentului, Andrian Candu, care a făcut totalurile sesiunii parlamentare. În discursul său, Candu s-a referit la relațiilor dintre Chișinău și Comrat.
Politicianul a menționat că pentru o mai bună interacțiune între parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, pe 20 noiembrie 2015, el a emis o dispoziție privind crearea unui grup de lucru comun, al cărui scop este armonizarea legislației țării și a autonomiei.
Candu a amintit că parlamentarii au reușit deja să se familiarizeze cu funcționarea a trei autonomii europene – Tirolul de Sud (Italia), Țara Galilor (Marea Britanie) și Insulele Aland (Finlanda): "toate aceste autonomii au fost create la sfîrșitul secolului 19 - începutul secolului 20, și pe parcursul a 100 de ani s-au dezvoltat într-un mod dinamic ".
Președintele parlamentului a vorbit și despre constatările făcute de delegația moldovenească, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Modelul național al autonomiei este unul actual. Dar, în același timp, ea are nevoie de unele ajustări pentru a exclude unele neconcordanțe. Suntem pe calea cea bună, pentru că scopul nostru și cel al colegilor de la Comrat este de a dezvolta țara noastră, împreună cu etnicii găgăuzi – cetățeni ai Republicii Moldova", - a menționat Andrian Candu.