Dmitrii Ciubașenco este candidatul Partidului Nostru la alegerile prezidențiale
13:22; 31-08-2016
0
848
Jurnalistul Dmitri Ciubașenco este oficial candidatul formațiunii Partidul Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova. Consiliul Național al Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi, a votat miercuri, 31 august, pentru candidatura jurnalistului Dmitrie Ciubașenco la funcția de președinte al Republicii Moldova, transmite moldova.org.
PN a mers la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea candidatului său. După finalizarea formalităților, Dmitri Ciubașenco a declarat că, în cazul alegerii sale în funcția de președinte, prima sa acțiune va fi semnarea decretului de dizolvare a actualului Parlament
”Vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora se va forma o nouă guvernare. Aceasta va curăța moștenirea tristă a regimului Plahotniuc”, a declarat Ciubașenco.
Alegerile prezidențiale au fost programate pentru ziua de 30 octombrie.