În orașul Vulcănești au început lucrările de reconstrucție a porțiunii de drum de la intersecția străzilor Boris Glavan și Plotnikov. După ploaie, pe acest segment se inundează casele, iar circulația transportului devine imposibilă. Proiectul de reconstrucție presupune construirea drenajului betonat de-a lungul drumului, precum și asfaltarea carosabilului. Costul lucrărilor va fi de aproximativ 1,6 milioane de lei.
Finanțarea proiectului de reconstrucție a drumului se va efectua din contul fondului rutier al raionului Vulcănești, a declarat într-un interviu pentru portalul Gagauzinfo.MD deputatul Adunării Populare, Roman Tiutin.
Potrivit lui, cîțiva ani în urmă, parțial, s-a reușit rezolvarea problemei inundării acestei intersecții, instalînd pe strada adiacentă plăci de beton. Cu toate acestea, pentru a finisa lucrările pînă la sfîrșitul anului este nevoie de mijloace impunătoare.
"Pentru soluționarea acestei probleme m-am adresat Comitetului Executiv al Găgăuziei în frunte cu bașcanul. Conducerea Găgăuziei ne-a alocat din fondului rutier raional 1 milion 600 de mii de lei pentru reconstrucția acestui drum", a explicat deputatul Roman Tiutin.
În prezent, constructorii extind sistemul de drenaj de-a lungul străzii, care a fost inundată pe timpul ploii.
Foto: vulcanestimd.com