Astăzi la Ceadîr-Lunga, cu onoruri militare, a fost înmormîntat cunoscutul jurist, ex-judecătorul Curții Constituționale a Republicii Moldova, cetățeanul de onoare al Găgăuziei, Nicolai Chiseev. Pentru a-și lua rămas bun de la emeritul jurist au venit sute de locuitori din Ceadîr-Lunga, colegii, prietenii, rudele apropiate. În ultimul drum Nicolai Chiseev a fost petrecut de conducerea autonomiei Găgăuze, reprezentanți ai corpul judecătoresc, ai procuraturii și ai organelor de poliție.
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah este unul dintre cei care îl cunoșteau personal pe Nicolai Chiseev.
"Nicolai Chiseev a fost unul dintre primii găgăuzi, care au fost numiți în calitate de judecător. El a ocupat funcții înalte și ajutat mereu reprezentanții poporului nostru să obține studii bune. Pentru mine, ca și mulți alți juriști din Găgăuzia, el a fost profesor și mentor. Cu sprijinul lui mi-am făcut studiile postuniversitare la Chișinău și am devenit doctor în drept", a menționat bașcanul Găgăuziei.
Președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, a numit ziua înmormîntării lui Nicolai Chiseev "zi de doliu" pentru Găgăuzia.
"El este unul dintre cei care a ridicat statutul Găgăuziei la un nou nivel. Anume el a lucrat asupra introducerii articolului cu privire la Găgăuzia în Constituția Republicii Moldova", a spus speakerul APG.
Condoleanțe rudelor și apropiaților lui Chiseev a exprimat unul dintre judecătorii CC, Igor Dolea.
"Toți care-l cunosc spun că el a fost un profesionist, un om cu moralitate și principii. Portretul lui este agățat pe peretele Curții Constituționale și va fi întotdeauna acolo", a subliniat Dolea.
Nicolai Chiseev a fost înmormîntat cu onoruri militare, în acordurile fanfarei. Ex-judecător CC s-a stins din viață pe 13 septembrie, la vîrsta de 84 de ani.
Nicolai Chiseev s-a născut la Ceadîr-Lunga pe 15 noiembrie 1932. După absolvirea școlii medii, a primit studii superioare juridice și istorice. Mulți ani a lucrat în calitate de conducător al judecătoriei raionale Ceadîr-Lunga, iar apoi și judecător al Curții Supreme de Justiție.
La 16 februarie 1995 el a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale. În această calitate el a lucrat șase ani, pînă la 23 februarie 2001.
În 2003, Nicolai Chiseev a devenit unul dintre autorii amendamentelor operate în Constituția Republicii Moldova. El a elaborat articolul 111 din Constituție, care atribuie statutul UTA Găgăuzia în cadrul Republicii Moldova, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la serviciul de presă al Comitetului Executiv al Găgăuziei.
Nicolae Chiseev a predat la universitatea de stat din Comrat. Este autorul manualului "Procesul Penal".