Autonomia găgăuză a fost vizitată vineri, 30 septembrie de activul consiliului ruso-moldovenesc de afaceri. Organizația a fost înființată cu trei ani în urmă, sub egida Camerei de Comerț și Industrie a Federației Ruse. La Comrat, cu activul consiliului de afaceri ruso-moldovenesc condus de Anatolii Koika a avut o întrevedere bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
Părțile au discutat despre cele mai promițătoare direcții de cooperare în domeniul economic.
Potrivit bașcanului, Găgăuzia este interesată în crearea întreprinderilor industriale mixtea pe teritoriul autonomiei. Pentru investiții de capital străin în Găgăuzia au fost create condiții favorabile ‒ a fost adoptată o nouă lege cu privire la investiții, care oferă investitorilor preferințe avantajoase.
În componența delegației ruse au intrat reprezentanți ai Camerelor de Comerț din regiunile Moscova, Kursk și Rostov ale Federației Ruse.
Scopul vizitei, potrivit președintelui consiliului de afaceri ruso-moldovenesc, Anatolii Koika este examinarea posibilităților autonomiei Găgăuze pentru comunitatea de afaceri din Rusia. Potrivit lui, la CCI a Federației Ruse activează 74 de consilii de afaceri, iar cooperarea cu Găgăuzia prezintă pentru investitorii ruși un interes special, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la serviciul de presă al bașcanului.
Șeful autonomiei Găgăuze a invitat membrii delegației să ia parte activă la cel de-al doilea forumul investițional internațional Gagauzia Invest, care va avea loc pe data de 5 noiembrie a anului curent.
În cadrul vizitei în autonomie, a avut loc o întîlnire extinsă a activului consiliului de afaceri ruso-moldovenesc cu conducătorii celor mai mari companii din Găgăuzia.