Vînătorii din Găgăuzia sunt nemulțumiți de limitarea vînatului la unele specii de animale și păsări
19:37; 12-10-2016
0
785
Vînătul la 12 specii de păsări și animale este interzis în Moldova, la propunerea ministerului mediului. Autoritățile limitează drepturile vînătorilor, legîndu-le mîinile, a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune GRT șeful subdiviziunii teritoriale a asociației vînătorilor și pescarilor Comrat, Gavriil Bargan.
Vînătorii din Moldova care respectă legea deja al doilea an sunt lipsiți de posibilitatea de a vîna iepuri, potîrnichi, gîște sălbatice, rațe, porumbei și mistreți. Pot vîna doar prepelițe, iar din 22 noiembrie ‒ fazani.
"Anul trecut a fost permis vînatul porumbeilor, iar în acest an și acesta a fost limitat. S-a închis vînătoarea rațelor, gîștelor, iepurilor", - spune Gavriil Bargan.
Potrivit acestuia, limitarea vînatului la iepuri și păsări acvatice va duce la creșterea braconajului, creșterea numărului dăunătorilor și, prin urmare, va perturba echilibrul ecologic în natură, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Vînătorii noștri sunt foarte nemulțumiți. Anul trecut am organizat proteste și am scris scrisori. Am crezut că în acest an vînătoarea se va deschide, dar iarăși ne-au limitat", a explicat Gavriil Bargan.
În același timp, vînătoarea de vulpi în Republica Moldova este permisă în perioada 27 august 2016 - 26 februarie 2017.