Familiile din Ceadîr-Lunga afectate de inundații vor putea intra în apartamente noi pînă la sfîrșitul lunii noiembrie. Despre acest lucru, la postul de radio GRT FM a spus primarul Anatolii Topal. 15 familii din Ceadîr-Lunga, ale căror case au fost distruse în această vară, în urma ploilor abundente de la sfîrșitul lunii noiembrie, vor intra în apartamente noi. Ajutorul financiar în achiziționarea locuințelor l-a acordat agenția de dezvoltare turcă ТІКА.
În prezent, lucrările de construcție a blocului cu 15 apartamente se apropie de finalizare, a declarat primarul de Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal. El a menționat că opt familii vor beneficia de apartamente cu o cameră, și încă șapte - cu două și trei camere.
"Vremea este umedă și pentru a nu ne grăbi cu evenimentul, l-am amînat un pic. La noi au fost reprezentanții ТІКА. Cred că pînă la sfîrșitul lunii noiembrie, familiile vor putea intra în apartamentele noi", - a declarat Anatolii Topal.
De asemenea, agenția ТІКА a alocat mijloace pentru curățarea albiei rîului Stratan. Din cauza vremii ploioase, procesul de curățare a rîului a fost amînat, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Am efectuat deja lucrările de curățare a rîului de arbuști și copaci, pentru ca apoi să putem începe lucrările cu atragerea tehnicii. Dacă săptămîna viitoare va fi vreme însorită – va fi bine. Dar dacă va fi ger – lucrările nu vor putea fi efectuate", - a adăugat Anatolii Topal.
Amintim că în urma ploilor abundente care au căzut în perioada 12-14 iunie, în raionul Ceadîr-Lunga au avut de suferit peste 100 de case. Prejudiciul total a depășit suma de 10 milioane de lei.