În satul Beșalma alegerile în legislativul găgăuz ar putea fi declarate nevalabile. Această informație pentru portalul Gagauzinfo.MD a fost confirmată de Comisia Electorală Centrală din autonomie. În prezent, rata de participare în satul Beșalma este de 34,8 la sută, adică alegerile ar trebui să fie declarate valabile.
Însă, din cauza unei erori a membrilor biroului electoral, pînă la ora 12, pe versoul buletinelor de vot nu a fost aplicată ștampila așa cum prevede Codul electoral al autonomiei.
De aceea, aproximativ 20 la sută din buletinele de vot trebuie să fie declarate nevalabile și să fie anulate. Astfel, pentru ca alegerile să fie valabile, prezența la vot a locuitorilor satului Beșalma ar trebui să atingă nivelul de cel puțin 54 la sută, ceea ce, probabil, nu se va întîmpla, spun cei de la CEC.
Potrivit informațiilor preliminare, la moment, alegerile nu sunt considerate valabile în mai multe circumscripții electorale - nr. 3 de la Comrat (27,1%), numărul 28 din Congaz (32,7%) și secția de votare nr. 5 din Ceadîr-Lunga (27,9%).
Amintim că alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei au loc în Găgăuzia duminică, 20 noiembrie. Secțiile de votare sunt deschise pînă la ora 21:00.