Primăria orașului Ceadîr-Lunga a asigurat locuitorii că suspendarea lucrărilor de reparație a străzilor "nu este legată de alegeri". Potrivit site-ului oficial al orașului, la primărie se adresează locuitori cu întrebări privind cauzele suspendării lucrărilor de reparație a străzii Octiabrskaia. Locuitorii consideră că acest lucru are tangențe cu campania electorală.
De aceea, administrația localității a explicat că lucrările de reparație capitală a străzilor Octiabrskaia, Tcacenko și Lenin au fost suspendate în legătură cu faptul că licitația pentru efectuarea lucrărilor a fost anunțată de două ori – prima data, aceasta nu a avut loc, iar a doua oară, rezultatele nu au fost aprobate.
Licitația pentru efectuarea lucrărilor menționate a fost declarate pentru a treia oară și ea va avea loc pe 15 decembrie.
Primarul de Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal și-a exprimat speranța că lucrările vor fi efectuate pînă la sfîrșitul anului și a dat asigurări locuitorilor că aceste lucrări programate nu sunt legate de desfășurarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei.