Activiștii civici: prin mîinile lui Vitalii Dragoi, Chișinăul și PDM doresc să-l înlăture pe Dmitrii Constantinov
15:58; 13-12-2016
0
758
Prin mîinile candidatului la funcția de deputat în Adunarea Populară, Vitalii Dragoi, autoritățile de la Chișinău și Partidul Democrat doresc să-l înlăture pe Dmitrii Constantinov, nepermițîndu-i acestuia să redevină deputat. Despre aceasta au declarat în cadrul unui briefing de presă la Comrat mai mulți activiști civici.
Vorbind despre mitingul de la Comrat care a avut loc în weekendul trecut, la care susținătorii candidatului la funcția de deputat în APG, Vitalii Dragoi cereau anularea rezultatelor alegerilor în circumscripția nr. 1, activistul Anatolii Mavrodi a menționat că "cu ajutorul mass-media centrale care vorbesc despre faptul că "alegerile au fost fraudate", iarăși se încearcă denigrarea Găgăuziei".
"Ei au pierdut alegerile, dar nu pot să-și accepte înfrîngerea. La miting au scos preponderent angajați ai instituțiilor de stat controlate de PDM (Moldtelecom, Poșta și serviciul gaze), care au spus că Constantinov ar fi mituit alegătorii. Da, în primul tur mai multe voturi avea Dragoi, dar în al doilea tur de scrutin, acest lucru îl va confirma orice analist politic, voturile candidaților care nu au trecut în turul doi au trecut în pușculița lui Constantinov. În plus, rata de participare a fost mult mai mare. De aceea, a vorbi despre careva fraude nu are niciun sens", a declarat Mavrodi.
În prezent, în cartierul Tucaneasca, unele persoane, "prezentîndu-se drept angajați ai procuraturii, umblă pe la case și impun locuitorii să declare despre mituire din partea lui Constantinov".
"Deoarece au nevoie de argumente pentru a le prezenta în instanța de judecată și, în baza acestora, să nu fie recunoscut mandatul deputatului ales, Dmitrii Constantinov sau tergiversarea recunoașterea lui de pînă în Adunarea Populară nu va fi aleasă conducerea care va fi prielnică pentru ei", a subliniat Mavrodi.
Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, care a activat în toate cele cinci legislaturi, Ivan Topal a explicat de ce, cel mai probabil, candidatul Vitalii Dragoi a pierdut alegerile.
"Candidatul care a obținut în primul tur de scrutin un număr mare de voturi s-a relaxat și nu a lucrat. Ca urmare, a pierdut. Dar e problema lui și problemele echipei sale. Trebuia să muncească pînă la urmă. Constantinov și-a învins adversarul, obținînd cu peste de 600 de voturi mai mult. De aceea, nu poate fi vorba despre niciun fel de fraudă", - a declarat Ivan Topal.
Potrivit lui, acum se încearcă denigrarea deputatului ales, Dmitrii Constantinov.
"În cadrul comisiei mixte a parlamentului și a APG, Constantinov, la fiecare ședință a apărat interesele autonomiei Găgăuze. Aceasta nu le-a fost pep lac multor politicieni de la Chișinău și acum, toate forțele au fost aruncate pentru ca el să nu devină deputat. Însă, el a cîștigat cu demnitate", a adăugat actualul deputat în APG.
Este de acord cu el și activistul civic Mihail Vlah, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Dmitrii Constantinov astăzi nu este convenabil Chișinăului. Pentru că el a venit în APG nu pentru a face bani, ci pentru a colabora constructiv cu Comitetul Executiv și bașcanul, a apăra interesele și a îmbunătăți statutul regiunii. Însă, Chișinăul nu dorește să vadă autonomia noastră liniștită, pașnică și prosperă", - spune Mihail Vlah.
Activiștii civici au îndemnat instanțele de judecată "să ia decizia corectă" și "se aprobă mandatele tuturor deputaților aleși", pentru ca conducerea autonomiei în termen de o lună să convoace Adunarea Populară în ședință".