Procuratura Autonomiei Găgăuze a deschis o anchetă penală în cazul dispariției a 350 de tone de grîu umanitar
10:46; 29-02-2016
0
1422
Procuratura Autonomiei Găgăuze a deschis o anchetă penală în cazul dispariției a 350 de tone de grâu, furnizate de Rusia în 2010 ca ajutor umanitar. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de procurorul Ruslan Caraivan.
"În urma unui control s-a constatat că, într-adevăr, lipsesc 350 de tone de grâu. Se pare că o parte din acest grâu a fost împărţită mai multor persoane, drept plată pentru arenda pământului. Această informaţie trebuie însă verificată", a spus procurorul Găgăuziei, Ruslan Caraivan.
Potrivit procurorului, printre suspecţi sunt unii funcţionari, care au lucrat pe timpul fostului başcan Mihail Formuzal, dar şi agenţi economici.
Aceştia sunt acuzaţi de deturnare de fonduri, care a provocat daune în proporţii deosebit de mari.
Cei care vor fi găsiţi vinovaţii riscă până la şase ani de închisoare.
Prețul de piață pentru 350 de tone de grâu ajunge acum la aproape un milion de lei.
Sîmbătă, 27 februarie, portalul de știri Gagauzinfo.MD a publicat o cercetare pe marginea dispariției a 350 de tone de grîu umanitar. Ea poate fi citită >>>AICI<<<