Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a examinat plîngerea lui Vitalii Dragoi depusă împotriva concurentului său electoral, Dmitrii Constantinov. Prin decizia Curții Supreme de Justiție, Dmitrii Constantinov a fost retras din cursa electorală. Judecătorii Curții Supreme de Justiție au satisfăcut cererea reclamantului, Vitalii Dragoi, care a cerut retragerea din cursa electorală a pîrîtului - Dmitrii Constantinov.
De asemenea, prin decizia CSJ, CEC-ul din Găgăuzia a fost obligat să înlocuiască complet componența secțiilor de votare 1/1 și 1/2.
Astfel, în circumscripția electorală nr. 1 vor avea loc alegeri repetate, cu participarea unui singur candidat, Vitalii Dragoi. Data alegerilor va fi stabilită de către CEC-ul din Găgăuzia.