Bașcanul Găgăuziei va participa la întîlnirea cu Vladimir Putin, în cadrul delegației președintelui Republicii Moldova
10:33; 9-01-2017
0
780
Pe 16-18 ianuarie este programată vizita oficială a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în Federația Rusă. În componența delegației a intrat și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
În cadrul vizitei oficiale la Moscova, șeful statului moldovenesc, după cum relatează ziarul "Moldavskie vedomosti", va fi însoțit de:
Greceanîi Zinaida – președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor, președintele grupului interparlamentar de prietenie moldo-rus, Neguța Andrei – deputat în parlament, consilier al președintelui pentru relații externe, Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, Șova Vasile – consilier prezidențial pe probleme de reintegrare, Ceban Ion – consilier prezidențial pe probleme politice, Braghiș Dumitru – ambasador al RM în Federația Rusă, Mîinea Nicolae – ministrul-consilier al ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, Corcimari Valeriu – specialist principal (fotograf) al aparatului președintelui, Juncu Serghei – șef-adjunct al Direcției generale de protecție a președintelui, Filipov Lilian – ofițer de pază.