Găgăuzia a fost vizitată de ambasadorii cu misiuni speciale pentru parteneriatului Estic ai Germaniei și Slovaciei Andreas Peschke și Dušan Dacho. Din delegație au mai făcut parte și ambasadorii extraordinari și plenipotențiari ai Germaniei și Slovaciei în Republica Moldova, Ulrike Maria Knotz și Robert Kirnag. La Comrat, cu diplomații s-au întîlnit bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, transmite, serviciul de presă al bașcanului autonomiei.
Părțile au discutat un spectru larg de probleme ce țin de oportunitățile de aprofundare a cooperării reciproce, precum și atragerea investițiilor în autonomie.
Ei, de asemenea, au abordat probleme legate de funcționarea legislației, inclusiv, executarea legii cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei.
Guvernatorul și-a exprimat recunoștința față de reprezentanții misiunilor diplomatice pentru sprijinul acordat în domeniul dezvoltării social-economice a Găgăuziei.
Irina Vlah i-a informat pe ambasadori despre faptul, că comitetul executiv consolidează interacțiunea cu organizațiile internaționale în vederea atragerii granturilor. Pentru aceasta, pe lîngă bașcanul Găgăuziei va fi creat consiliul coordonator pentru repartizarea asistenței financiare și tehnice, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Președintele APG, Dmitri Constantinov, la rîndul său, a mulțumit diplomaților pentru sprijinul acordat în organizarea grupului de lucru al parlamentului și al Adunării Populare în vederea armonizării legislației naționale și celei regionale.