Activiștii civici: Inițiatorii desfășurării referendumului găgăuz trebuie să fie decoraţi cu distincţii de stat
14:15; 25-01-2017
0
784
Inițiatorii desfășurării referendumului găgăuz din 2 februarie 2014 trebuie să fie decoraţi cu distincţii de stat. Cu o astfel de propunere din numele mai multor activiști civici din Găgăuzia către conducerea autonomiei s-a adresat ex-deputatul APG, Roman Tiutin.
Potrivit lui, oamenii, "care și-au asumat responsabilitatea și au întreprins acest pas serios de legalizare a acestui referendum merită distincțiile de stat ale Găgăuziei".
"Noi propunem să fie decorați acești oameni cu ordine și medalii. Au fost 18 deputați, în frunte cu președintele APG, Dmitrii Constantinov și acea zi a fost una istorică pentru întreaga Găgăuzie", a declarat Roman Tiutin.
De asemenea, el a menționat că pînă în prezent unii organizatori ai referendumului găgăuz sunt dați în căutare, transmite portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Spre exemplu, secretarul CEC-ului din Găgăuzia, domnul Cara, în casa căruia au avut loc percheziții și el încă nu poate să se întoarcă acasă. Trebuie să rezolvăm aceste probleme politice și să demonstrăm că nu a existat nicio crimă", - a spus Tiutin.
Amintim că în luna februarie 2014, în autonomia Găgăuză s-a desfășurat un referendum, la care peste 98% din locuitorii regiunii s-au pronunțat pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală, din care la acel moment făceau parte Rusia, Belarus și Kazahstan.
Aproape același număr de cetățeni s-a pronunțat și pentru autodeterminarea Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova își va pierde statalitatea.