Operațiune specială a structurilor de forță la Comrat: un bărbat riscă închisoare pentru tentativa de a corupe polițiștii de patrulare
09:58; 28-02-2017
0
671
Un bărbat din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în cadrul unei operațiuni comune CNA-SPIA al MAI. Acesta este cercetat penal pentru corupere activă.
Potrivit polițiștilor de patrulare, care au sesizat CNA, șoferul ar fi încercat să-i corupă pentru a nu documenta faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate alcoolică avansată. Bărbatul le-ar fi promis oamenilor legii până la 10 000 de lei pentru eliberarea automobilul reținut și pentru a nu investiga cazul. Urmare a testării gradului de alcoolemie a șoferului, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,96 mg/l.
În rezultzatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, șoferul a fost prins în flagrant delict în automobilul unui ofițer de patrulare în momentul oferirii sumei de 16 000 de ruble rusești și 1200 de lei. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 325 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.
Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Serviciului „Sud" al Procuraturii Anticorupție.