În orașul Ceadîr-Lunga a fost suspendată temporar primirea cererilor de ajutor material. Motivul l-a explicat primarul Anatolii Topal. Potrivit site-ului oficial al localității, primirea cererilor de ajutor material și pîine socială, primăria orașului Ceadîr-Lunga deja a suspendat-o, relatează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Conducerea orașului a explicat că acest lucru se datorează faptului că de la începutul anului curent, departamentul social a primit un număr mare de solicitări de la cetățeni, care doresc să primească ajutor material, iar pentru prelucrarea și verificarea cererilor primite, precum și rectificarea bugetului este nevoie de timp.
"Conform datelor noastre, în oraș locuiesc aproximativ două mii de cetățeni, care au nevoie de ajutor material, dar, din păcate, nu-i putem ajuta pe toți. Consiliul local a aprobat categoriile de beneficiari de ajutor social, iar specialistul nostru și comisia primăriei care soluționează cererile se conduce de acestea", a spus primarul Anatolii Topal.
În mod prioritar, sunt examinate cererile de primirea a ajutorului material și pîinii sociale de la persoanele cu dizabilități de grupa I, pensionarii singuratici și mamele cu mulți copii.