Ofițerii CNA l-au reținut pe directorul gimnaziului din satul Baurci într-un dosar de corupție
17:22; 11-04-2017
0
926
Nouăsprezece persoane au fost reţinute pentru 72 de ore de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Printre reţinuţi sunt 3 primari, contabilul unei primării, 5 directori de gimnazii şi un director-adjunct de liceu, dar şi şefii şi angajaţii a 9 companii, transmite Publika.md.
Aceştia sunt bănuiţi de organizarea, prin coparticipare, a unor licitaţii dubioase, desfăşurate în cadrul unor proiecte investiţionale, scopul fiind favorizarea unor agenţi economici.
Potrivit informaţiilor deţinute de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, reprezentanţi ai conducerii Fondului de eficienţă energetică ar fi acţionat în complicitate cu agenţi economici, reprezentanţii unor autorităţi publice locale, consilieri locali şi şefii unor instituţii de învăţământ în vederea organizării unor scheme prin care au fost redirecţionate mijloace financiare, în proporţii deosebit de mari, unor companii promovate de către persoanele implicate în această infracţiune.
Este vorba despre achiziţionarea unor lucrări de eficientizare a consumului de energie, termoizolare, reparaţii şi construcţii capitale în valoare de peste 28.000.000 de lei.
În total, pe faptele descrise au fost iniţiate 12 cauze penale pentru corupere pasivă, trafic de influenţă, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz de putere. Peste 60 de percheziţii au fost efectuate astăzi în scopul fortificării probatoriului, acţiuni de urmărire penală având loc la una din direcţiile Ministerului Economiei, precum şi la Fondul de eficienţă energetică (în privinţa persoanelor din cadrul ultimelor două autorităţi, anchetatorii urmează să se expună suplimentar).
Cei 19 bănuiţi au fost plasaţi în izolatorul CNA şi în unul dintre izolatoarele Poliţiei. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele reţinute riscă până la 15 ani de închisoare, cu amenzi şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pentru diferite perioade de timp.
Lista persoanelor reţinute în urma percheziţiilor desfărşurate în toată ţara: