Ziua municipiului va fi marcată în orașul Ceadîr-Lunga joi, 13 aprilie, scrie site-ul oficial al localității. Astfel, printr-o adunare solemnă, în localitate va fi marcată ziua conferirii orașului statutului de municipiu.
În fața celor prezenți în sala mare a primăriei vor ține un discurs oficiali din autonomie și municipiu. În plus, în această zi vor fi anunțate rezultatele acțiunii de înverzire și salubrizare a orașului și anunțați cîștigătorii concursului la trei categorii: "Cea mai amenajată curte", "Cea mai amenajată stradă", "Cel mai amenajat teritoriu al agentului economic".
Amintim că în noiembrie 2016, parlamentul a adoptat în lectură finală un proiect de lege care prevede atribuirea statutului de municipiu mai multor orașe. În numărul lor a intrat și Ceadîr-Lunga. Statutul de municipiu va permite orașului să primească 45% din impozitul pe venit.
Primăria din Ceadîr-Lunga invită toți doritorii de a participa la adunarea festivă care va avea loc joi, 13 aprilie, în sala mare a primăriei, la ora 13:00.