Chendighelean: "Zăpada căzută este benefică pentru culturile de cîmp, dar a afectat soiurile timpurii de sîmburoase"
15:31; 20-04-2017
0
623
Zăpada căzută în dimineața zilei de joi, 20 aprilie este benefică pentru culturile de cîmp din Găgăuzia, dar a afectat soiurile timpurii de sîmburoase, a declarat pentru portalul Gagauzinfo.MD șeful direcției complexului agroindustrial al autonomiei, Alexandr Chendighelean.
Pentru culturile de cîmp zăpada căzută este benefică.
"Luînd în considerare specificul regiunii noastre, orice fel de precipitații care cad în special primăvara și vara au un efectiv benefic asupra cantității și calității recoltei. Precipitații ne lipsesc. Astăzi se seamănă floarea-soarelui și porumbul. Aproximativ 40 la sută din totalul suprafețelor deja a fost semănat, de aceea precipitațiile căzute, inclusive și lapovița sunt de folos", a menționat șeful direcției complexului agroindustrial.
În ceea ce privește livezile și viile din autonomie, deja se poate spune că o parte din recoltă a fost compromisă.
"În ceea ce privește livezile și viile, acum are loc polenizarea unor grădini și înfloresc unele soiuri timpurii de culturi sîmburoase. De aceea, deja se poate spune că o parte din recoltă am pierdut-o. Dar sperăm că ninsoare se va opri repede și nu va crea pagube mari", - a menționat Chendighelean.
Situația este monitorizată permanent de către specialiștii direcției. Găgăuzia.
"Ținem legătura cu toate autoritățile care prezintă informația pe localități. La Vulcănești, spre exemplu, ninsorile la moment nu sunt atît de abundente ca la Comrat", a conchis Alexandr Chendighelean.