Deputaţii au votat pentru numirea lui Sergiu Cioclea în funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale
10:12; 12-03-2016
0
1048
Vineri, Parlamentul l-a numit pe Sergiu Cioclea în funcţia de Guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. El va prelua această funcţie la 11 aprilie curent. Mandatul Guvernatorului BNM, potrivit legii, este de 7 ani.
După lungi dezbateri, pentru susţinerea candidaturii lui Cioclea la şefia BNM au votat 61 de deputaţi, transmite Sputnik.
Sergiu Cioclea a fost declarat învingător de către Comisia pentru selectarea candidatului la funcţia de Guvernator al BNM. La concurs s-au înscris în total nouă pretendenţi.
Ulterior, spicherul Andrian Candu i-a propus Parlamentului să-l numească pe Sergiu Cioclea în funcţia de guvernator al BNM.
Noul şef al regulatorului financiar naţional a declarat anterior că are deja în minte mai multe soluţii pentru redresarea situaţiei sectorului financiar-bancar. Printre altele, el a declarat că una dintre măsurile ce i se par prioritare este facilitarea accesului persoanelor fizice la credite.
Tot vineri, Parlamentul a luat act de demisia Guvernatorului şi viceguvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu şi Marin Moloşag.