Mișcarea obștească "Edinaia Gagauzia" a cerut guvernului crearea în Comrat a Agenției de dezvoltare regională (ADR) și stoparea strangulării financiare a autonomiei. Cererea a fost publicată pe site-ul oficial al formațiunii. Mișcarea a subliniat faptul că statul "continuă să ducă o politică discriminatorie" în privința Găgăuziei.
Ministrul dezvoltării regionale, Vasile Bîtcă a anunțat lansarea concursului de selectare a proiectelor care vor fi finanțate din fondul național de dezvoltare regională în perioada 2016 - 2020.
Pentru punerea în aplicare a acestui program este prevăzut aproximativ un miliard de lei. Cu toate acestea, Găgăuzia nu va putea obține acces la aceste resurse, pentru că ministerul încă nu a deschis la Comrat oficiul teritorial al agenției pentru dezvoltare regională, prin intermediul căruia are loc finanțarea tuturor proiectelor.
Programul de dezvoltare regională funcționează din 2010 și anual, pentru realizarea proiectelor în întreaga țară se alocau sute de milioane de lei "din care autonomia Găgăuză nu a primit niciun leu".
"Ignorarea de către conducerea Moldovei a numeroaselor apeluri ale Comratului de a oferi Găgăuziei posibilitatea de participare echitabilă la programul de dezvoltare regională indică faptul că o astfel de politică a autorităților poartă un caracter conștient. De fapt, este vorba despre suprimarea potențialului Găgăuziei și încălcarea drepturilor constituționale ale locuitorilor regiunii", - au subliniat în "Edinaia Gagauzia".
Ei "au condamnat" politica discriminatorie a guvernului față de Găgăuzia și i-au cerut premierului Pavel Filip, în cel mai scurt timp posibil, să acorde cu conducerea Găgăuziei candidatura șefului Oficiului agenției de dezvoltare regională din Comrat, pentru a finaliza procesul de formare a structurii și pentru a asigura participarea ei la concursul de proiecte, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În "Edinaia Gagauzia" au mai menționat că oficiul ADR din Comrat ar trebui să obțină "dreptul prioritar de acces la resurse suplimentare, avînd în vedere faptul că autonomia a fost exclusă din acest proces de la lansarea programului".