Grupul de lucru comun, din care vor face parte funcționari din autonomia Găgăuză și Turkmenistan va fi creat în viitorul apropiat. În componența grupului vor fi incluși experți din domeniul culturii, educației, sănătății și economiei ai ambelor părți.Membrii grupului de lucru vor avea ca obiectiv intensificarea cooperării dintre Turkmenistan și Găgăuzia. Un acord în acest sens a fost atins miercuri, 23 martie, în cadrul întrevederii dintre președintele Turkmenistanului Gurbangulî Berdîmuhamedov și bașcanul Găgăuziei Irina Vlah.
Președintele Turkmenistanului și-a exprimat dorința de a stabili relații de cooperare cu autoritățile din Găgăuzia pe mai multe direcții. Gurbangulî Berdîmuhamedov a propus identificarea persoanelor responsabile care vor elabora un plan de acțiuni concret.
Părțile au discutat despre deschiderea întreprinderilor mixte turkmeno-găgăuze în zona antreprenoriatului liber "Valkaneș". Guvernul Turkmenistanului examinează posibilitatea de a investi în agricultura autonomiei și de a deschide întreprinderi de procesare a produselor agricole.
În plus, Republica Turkmenistan este dispusă să ofere o cotă pentru importul produselor vinicole din Găgăuzia. Volumele livrărilor vor fi determinate după ce grupul comun își va începe activitatea.
Cooperarea bilaterală va viza, de asemenea, domeniul culturii. Planul de acțiuni pentru interacțiune interculturală va include vizite de sărbătorile naționale, de festivalurile covoarelor, precum și o odihnă pentru copiii din Găgăuzia în lagărele de agrement din Turkmenistan, relatează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În perioada 20-24 martie, delegația din Găgăuzia întreprinde o vizită oficială în Turkmenistan. Din componența delegației conduse de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah fac parte, de asemenea, unii membri ai comitetului executiv și directori de întreprinderi din regiune.