Locuitorii satului Ferapontievca, raionul Comrat, adună bani pentru amenajarea cimitirului. Potrivit localnicilor, starea cimitirului lasă de dorit. De aceea a fost luată decizia de a aduna de la fiecare casă cîte 30 de lei pentru amenajarea cintirimului.
"Cimitirul se află într-o stare deplorabilă. Trebuie amenajat", a spus o locuitoare a satului.
Banii colectați de locuitori vor fi utilizați pentru a angaja muncitori. Anume ei și vor monitoriza ordinea la cimitir pe parcursul a trei luni sau mai mult, comunică portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la postul de radio GRT.
Totul pentru că bugetul satului este foarte mic, spune primarul localității, Valentina Nedova.
"Prin intermediul agenției pentru ocuparea forței de muncă vom angaja cîteva persoane, care în perioada de vară vor amenaja satul", a spus Nedova.