La Ceadîr-Lunga au fost comemorate victimele accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl. Marți, 26 aprilie, se împlinesc 30 de ani de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie.
Potrivit datelor oficiale, imediat după catastrofă au murit 31 de persoane, iar 600 mii de lichidatori, care au participat la stingerea incendiului și lichidarea consecințelor au primit doze mari de radiații. Printre ei au fost și locuitori ai orașului și raionului Ceadîr-Lunga.
În ajunul acestei dăți, pe 25 aprilie, la Ceadîr-Lunga au fost comemorate victimele acestei catastrofe tehnogene.
Lîngă piatra comemorativă, instalată în memoria celor care au murit în urma catastrofei de la Cernobîl, s-au adunat lichidatorii consecințelor catastrofei, rudele victimelor, președintele raionului Ceadîr-Lunga, Valentin Cara, primarul orașului, Anatoli Topal și, de asemenea, cei care păstrează amintirea faptelor eroice ale lichidatorilor.
În această zi, lichidatorii și-au adus aminte despre evenimentele rămase pentru totdeauna în memoria fiecărui, care a fost acolo în acele zile, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la site-ul localității.
Pe 19 aprilie, la ședința ordinară a consiliului orășenesc, s-a decis de a aloca mijloace bănești în mărime de 10 mii de lei asociației obștești "Lichidatorii avariei de la Cernobîl din Ceadîr-Lunga" pentru acordarea ajutoarelor materiale participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl și organizarea evenimentelor comemorative.