În satul Congaz, după reparația capitală, a fost sfințită biserica Sfînta Treime. Sfînta liturghie a fost oficiată de episcopul de Comrat și Cahul, Anatolie. Pe parcursul ultimilor doi ani, în biserica din satul Congaz au fost efectuate reparații. Prin forțele tuturor enoriașilor și mecenaților s-a reușit realizarea unui volum mare de muncă – au fost înlocuite cupolele, vopsită fațada clădirii, a fost înlocuit iconostasul, iar pe pereți au fost pictate icoane noi.
Dis-de-dimineață, în biserica Sfînta Treime din satul Congaz s-au adunat sute de enoriași pentru a se ruga pentru sănătatea celor dragi.
La liturghie au participat și oaspeți, printre care bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și șeful administrației raionului Comrat, Vladimir Garcev.
Pentru contribuția adusă la renovarea bisericii, episcopul Anatolie a mulțumit enoriașilor. El a menționat că, în cîțiva ani, chipul bisericii din Congaz s-a schimbat. Episcopul, de asemenea, a înmînat premiile Mitropolitului Chișinăului și al Moldovei, Vladimir, enoriașilor care s-au implicat activ la efectuarea lucrărilor de reparare.
"Ați demonstrat că sunteți un popor harnic, unit și credincios. Biserica este o oglindă a sufletului. Ați făcut totul pentru ca biserica să arate atît de frumos", a spus episcopul Anatolie.
Importanța bisericii în educarea tinerei generații a evidențiat-o bașcanul Irina Vlah.
"În fiecare localitate există un centru de cultură spirituală - biserica. Credința ortodoxă a ajutat mai multor generații să depășească dificultățile cu onoare și demnitate. Doresc ca biserica satului Congaz să fie întotdeauna plină de enoriași, dar, îndeosebi de copii", a menționat Irina Vlah.
Biserica Sfînta Treime din satul Congaz are peste 200 de ani.