Procurorul General interimar, Eduard Harunjen, a dispus pe 2 august pornirea urmăririi penale în privinţa Procurorului raionului Taraclia, bănuit de comiterea abuzului de serviciu.Temei pentru iniţierea procesului penal a servit plîngerea directorului unei întreprinderi care reclama acţiunile abuzive ale procurorului raional în vederea obţinerii foloaselor şi bunurilor ce nu i se cuvin, comunică serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit actului de sesizare şi materialelor acumulate s-a stabilit că, făcînd abuz de funcţia deţinută, procurorul raionului Taraclia l-a obligat pe directorul unei întreprinderi de stat să construiască, din contul întreprinderii, o porţiune de aproximativ 400 metri de drum în satul Cazaclia, pentru a-i asigura uneia dintre rudele sale accesul la traseul central din localitate. De asemenea, tot la solicitarea procurorului raional, şeful întreprinderii a fost obligat să-i furnizeze 10 tone de pietriş de granit, materiale de construcţie, precum şi alte bunuri, pentru a fi folosite în scopuri personale.
În total, potrivit estimărilor, procurorul raionului Taraclia ar fi prejudiciat respectivul agent economic în valoare totală de circa 75 mii lei, ceea ce constituie proporţii considerabile.
Ulterior, la solicitarea şefului întreprinderii de a fi achitate valoarea lucrărilor efectuate şi a materialelor utilizate, procuratura raională a iniţiat în privinţa ultimului mai multe investigaţii, inclusiv a fost pornită o cauză penală.
Tot pe 2 august, la solicitarea Procurorului General interimar, Consiliul Superior al Procurorilor a decis suspendarea provizorie din funcţie a procurorul raionului Taraclia, urmărirea penală pe acest caz fiind în plină desfăşurare la Procuratura Anticorupţie.
Pentru această infracţiune norma penală prevede amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă 6 ani, transmite Gagauzinfo.MD.
Asigurînd confidenţialitatea reclamaţiilor, Procuratura solicită cetăţenilor care deţin informaţii despre eventuale cazuri de corupţie sau cunosc detalii despre abuzurile comise de angajaţi ai organelor de drept, funcţionari publici, etc, să nu ezite să apeleze numărul „telefonului de încredere” al Procuraturii Anticorupţie –022-257-407.