În noaptea de 15 pe 16 februarie 2016 persoane necunoscute au spart geamurile oficiului Partidului Socialiștilor din orașul Vulcănești.
Președintele organizației raionale a PSRM din Vulcănești, Roman Тiutin a postat fotografii pe pagina sa de Facebook. În opinia lui, atacul de la oficiul socialiștilor este "o încercare de a intimida membrii partidului".
"Colaboratorii noștri au găsit bucăți de sticlă, iar în apropiere o bucată de spalier cu care, cel mai probabil și au fost sparte geamurile. Cred că este o încercare de a intimida membrii partidului, pentru ca ei să nu fie atît de "activi" și să nu iasă la proteste cu cerința de a organiza alegeri anticipate", a menționat politicianul.
Tiutin este sigur că "regimul criminal nu va reuși să sperie oamenii în acest mod", informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Noi considerăm că este un pas politic și o încercare de a ne intimida, dar noi oricum vom atinge obiectivul stabilit. Colaboratorii poliției lucrează la fața locului. Camerele video instalate în oficiu îi vor ajuta să identifice făptașii. În timpul apropiat vom afla cine a încercat să ne intimideze", a conchis Tiutin.
Atacul asupra oficiului socialiștilor l-a comentat pe Facebook și liderul partidului, deputatul în Parlament, Igor Dodon. Potrivit lui, " Oponenții noștri au epuizat toate metodele civilizate și argumentele pentru lupta politică".
"În zadar pierd timpul – nu ne vom speria, nu vom ceda, și vom urma calea noastră – alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile în 2016”, a mai adăugat Dodon.