În limba moldovenească vorbesc fluent doar 17% din locuitorii autonomiei Găgăuze și raionului Taraclia. Datele au fost prezentate de Institutul de politici publice în urma efectuării unui sondaj de opinie în sudul republicii. Sondajul "Moldova între Est și Vest: viziuni din Găgăuzia și Taraclia" a fost efectuat în luna septembrie a anului curent. La acesta au participat 701 respondenți. Rezultatele cercetării sociologice a fost prezentat publicului pe 20 septembrie.
Potrivit sondajului, doar 17 la sută dintre locuitorii din Găgăuzia și raionul Taraclia intervievați au răspuns că vorbesc fluent în limba moldovenească. 43 la sută din respondenți înțeleg, dar nu pot vorbi în limba moldovenească, iar restul ‒ în general, nu înțeleg limba de stat.
Totodată, limba rusă o cunosc 100% din locuitorii Găgăuziei și raionului Taraclia.
În același timp, în ciuda necunoașterii limbii de stat, doi din trei respondenți au răspuns că se consideră parte a societății moldovenești, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Sociologii au aborbat și chestiuni privind cunoașterea de către respondenți a limbilor găgăuză și bulgară. Astfel, 45 la sută din locuitorii Găgăuziei au răspuns că, acasă și în viața de zi cu zi comunica în limba găgăuză. Și în limba bulgară, în condiții similare, vorbesc 41,6 la sută din locuitorii raionului Taraclia.