Suspectul în cazul omorului consilierului municipal din Comrat, Victor Vasilioglo, Nicola Ibrișim, a fost trimis pe banca acuzaților. Despre aceasta a fost raportat pe site-ul Procuraturii Generale a Republicii Moldova.Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a trimis instanţei de judecată cauza penală de învinuire a unui bărbat pentru tentativă de omor premeditat al fostului consilier al Consiliului municipal Comrat, precum şi de fabricarea, păstrarea şi purtarea ilegală a armei.
Amintim, pe 6 iunie curent, în centrul orașului Comrat, s-au certat Victor Vasilioglo și Nicolai Ibrișim, care se aflau în relații ostile.
Inculpatul a efectuat două împuşcături în direcţia victimei dintr-o armă de foc atipică, rănindu-l grav în regiunea capului şi a abdomenului. Medicii timp de trei luni s-au luptat pentru viața lui Vasilioglo, dar nu au reușit să-l salveze. Din cauza traumelor primite el a decedat la spital.
În cursul urmăririi penale procurorii au stabilit că inculpatul a acţionat intenţionat în scopul lipsirii de viaţă a victimei, iar puşca de vînătoare „ИЖ-54” a fabricat-o și a păstrat-o ilegal, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Nicolai Ibrișim, în vîrstă de 29 de ani, se află în arest, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, riscă pînă la 20 de ani de închisoare.