Bilanțul activității Fondului de susținere socială a Găgăuziei: au fost achitate compensații în sumă de 5 milioane de lei
12:15; 28-12-2016
0
526
Fondul de susținere socială a Găgăuziei, în 2016, a plătit compensații în valoare totală de cinci milioane de lei. Despre aceasta, într-un interviu acordat portalului Gagauzinfo.MD, a comunicat adjunctul bașcanului, Olesea Tanasoglo.
În fondul de susținere socială a populației se adresează locuitorii din Găgăuzia, care au ajuns în situații dificile sau care au probleme cu sănătatea. Astfel de solicitanți în anul 2016 au fost aproximativ 2 700 persoane. În total, pentru menținerea sănătății au fost alocate compensații financiare în valoare de un milion 700 mii lei.
De asemenea, prin intermediul Fondului de susținere socială a populației se realizează o serie de plăți cu destinație specială, sau cu ocazia sărbătorilor. Cu aceste plăți, de la an la an, sunt susținute aproximativ opt programe speciale.
"Au fost achitate plățile participanților la lichidarea catastrofei de la centrala nucleară din Cernobîl, veteranilor războiului din Afganistan. Pe 1 septembrie - copiilor noștri, care se pregătesc de școală, de ziua copilului, pe 1 iunie, de ziua persoanelor în etate - 1 octombrie, de ziua persoanelor cu dizabilități - 3 decembrie", - a spus Olesea Tanasoglo.
Au fost achitate și plățile pentru persoanele cu probleme ale sistemului locomotor. 1 719 persoane din această categorie au putut beneficia de ajutor în sumă totală de 1 milion 400 mii lei.
"Dacă să analizăm activitatea fondului, beneficiari de plăți și compensații în 2016 au devenit circa opt mii de oameni. În general, din bugetul fondului pentru toate plățile în anul curent au fost alocate peste 4 milioane 800 mii lei", a conchis Olesea Tanasoglo.