La Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia s-a adresat familia C. din satul Cazaclia, a cărei gospodărie a fost distrusă în urma unui incendiu în luna decembrie a anului 2016. S-a constatat că familia afectată de incendiu se referă la grupul social-vulnerabil și nu dispune de mijloace pentru existență. În urma incendiului, reclamanta, care locuiește împreună cu fiul și nepoata, a rămas fără locuință, gospodărie casnică auxiliară și, practic, fără toate lucrurile personale, informează site-ul oficial al Găgăuziei.
Prin decizia Comitetului Executiv, familiei afectate de incendiu i-au fost alocate 30 000 lei. Anterior, ajutor financiar sinistraților a acordat și primăria satului Cazaclia, în valoare de 10 000 lei.