În orașul Ceadîr-Lunga o mașină fără numere de înmatriculare s-a lovit într-un stîlp. Șoferul a fugit de la fața locului , lăsînd în drum mașina. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de luni, 23 ianuarie, pe strada Lenin.
Potrivit informațiilor, un autoturism marca "Opel-Zafira" fără numere de înmatriculare a lovit un stîlp de beton pentru liniile electrice la trecerea de cale ferată, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În momentul sosirii poliției la fața locului, în mașină nimeni nu se afla. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului.
Poliția caută persoana vinovată.