La marginea orașului Comrat au apărut lupi, avertizează autoritățile
16:56; 25-01-2017
0
717
La marginea municipiului Comrat au apărut lupi. În legătură cu aceasta, autoritățile capitalei autonomiei au avertizat locuitorii să fie extrem de atenți.
În ultimul timp s-au întețit mesajele către primărie privind faptul că la periferia localității din partea satului Bugeac au apărut lupi, scrie portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la Comrat.md.
Deosebit de atenți trebuie să fie proprietarii de oi, spune viceprimarul Șerali Turgunov.
"Stimați locuitori ai orașului Comrat, fiți atenț! Nu trimiteți copiii la plimbare prin aceste locuri. Fiți atent, îndeosebi pe timp de noapte. Dacă observați lupi - adresați-vă la primărie. Pentru ca noi să putem întreprinde măsuri la timp", - a îndemnat orășenii Șerali Turgunov.