Fostul șef al CEC a fost numit în funcția de director al Centrului pentru implementarea reformelor
13:51; 26-01-2017
0
596
Fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a fost numit astăzi de Guvern în funcția de director al Centrului pentru implementarea reformelor. În prezent Ciocan este membru al CEC, informează MOLDPRES.
Iurie Ciocan a absolvit Universitatea Tehnică din Republica Moldova și Facultatea de drept a Universității de Stat. Din anul 1999, a fost lector universitar la Academia de Administrare Publică de pe lîngă Guvernul Republicii Moldova. Din 2003 pînă în 2005 a fost membru al Comisiei Electorale Centrale, din 2005 pînă în 2011 - secretar al Comisiei Electorale Centrale, iar din 2011 pînă în 2016 a fost președinte al Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova.
”Iurie Ciocan are o vastă experiență în implementarea diverselor proiecte internaționale. De asemenea, are abilități manageriale, probate în funcțiile deținute pînă în prezent și care, sînt sigur, îi vor permite să facă față obiectivelor trasate în fața instituției pe care o va conduce”, a menționat prim-ministrul Pavel Filip.
Cabinetul de miniștri a aprobat la 18 ianuarie 2017 hotărîrea cu privire la crearea Centrului de Implementare a Reformelor în vederea realizării obiectivelor Programului de activitate al Guvernului și implementării Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020, precum și eficientizării procesului de implementare a reformelor.
Potrivit statutului noii instituții, a cărui fondator va fi Cancelaria de Stat, Centrul are scopul de a asigura implementarea eficientă și coordonată a reformelor la nivel guvernamental, crearea unui sistem modern și eficient de administrare, evaluarea gradului de implementare a reformelor de către autorităţile publice și structurile organizaționale din sfera lor de competență.