Tănase: "În Codul Electoral ar trebui inclus un capitol cu privire la desfășurarea alegerilor în Găgăuzia"
19:55; 16-02-2017
0
630
Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, susține că „R. Moldova are nevoie de un nou Cod Electoral”, fiindcă actualul act este „învechit” și conține „ajustări conjuncturale” care provoacă mai multe „confuzii”.
„Avem un act care nu asigură o armonie internă”, a declarat Tănase, astăzi, în cadrul conferinței de analiză postelectorală „Alegeri prezidenţiale 2016: analiza, concluzii, recomandari şi paşi de urmat”, organizată la Chișinău de Consiliul Europei și Comisia Electorală Centrală, scrie Ziarul Național.
Potrivit lui Tănase, Parlamentul ar trebui să elaboreze un act care să conțină prevederi separate în ce privește alegerile locale, cele parlamentare, prezidențiale și alegerile din UTA Găgăuzia.
Magistratul a amintit „confuzia” din campania prezidențială din toamna anului trecut, când instanțele de judecată pasau cauzele de la una la alta și „așa și nu s-a înțeles cine este competent”. Acesta a recomandat Parlamentului să instituie complete de judecată responsabile de litigiile electorale.