Doi angajați ai ÎS ”Pază de stat” au fost reținuți de procurori: sunt bănuiți de complicitate în furtul comis în filiala Victoriabank
15:33; 1-03-2017
0
714
Doi ofițeri ai Serviciului ”Pază de stat” au fost reținuți azi dimineață de procurorii oficiului teritorial Comrat al PCCOCS. Aceștia sunt bănuiți de complicitate în furtul comis sâmbătă noaptea în filiala Victoriabank din centrul orașului. Procurorul Vasile Stoinov a declarat pentru Deschide.MD că reținerea celor doi reprezintă doar niște acțiuni primare ale urmării penale, investigația impunând un volum mult mai mare de lucru reieșind din complexitate infracțiunii.
Stoinov a mai declarat că bănuielile asupra celor doi ofițeri de pază au fost generate de inacțiunile lor în noaptea când a fost comis furtul.
”Ei au fost trimiși la fața locului, dar ajunși acolo nu au respectat instrucțiunile obligatorii pentru astfel de situații. Ei au fost trimiși încolo de trei ori. Au mers de fiecare dată și s-au uitat la bancă doar de la distanță. Nici măcar nu au intrat să verifice ce-i înăuntru și nici nu au anunțat conducerea filialei sau poliția. Mai mult decât atât, toate aceste se întâmplau în intervalul în care hoții se aflau de fapt în bancă”, ne-a declarat procurorul precizând că acest comportament îi face să creadă că acțiunile ofițerilor de pază au fost dirijate de coordonatorul grupării care a spart banca.
Întrebat dacă în timpul audierii, ofițerii au explicat în vreun fel inacțiunile lor, procurorul ne-a spus că aceștia refuză să facă declarații.
Acuzatorul de stat ne-a mai spus că în cadrul urmăririi penale se examinează foarte multe versiuni, inclusiv cele privind implicarea angajaților băncii în acest furt.
Ofițerii Serviciului ”Pază de stat” sunt cercetați prin prisma art. 186, aliniat 5.
Amintim că o filială Victoriabank din centrul orașului Comrat a fost spartă ca în filme. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică când forțele de ordine și de intervenție luptau cu inundațiile provocate de digul cedat al unui lac din apropiere.
Hoții au intrat pe ușa din spate a băncii deteriorând lacătul prin metode speciale. Ajunși înauntru, au scos din funcțiune sistemul de semnalizare lipind benzi adezive pe senzorii de mișcare.
În bancă nu era nimeni, fapt care le-a permis hoților să ”cotrobăiască” în voie.
S-au aflat înauntru de la ora 3 până la ora 6 dimineața, timp în care au sustras circa 900 000 de lei (circa 400 000 de lei, 400 000 de mii de ruble și vreo 14 mii de euro)”, a declarat ieri șeful DIE, Ivan Cebotari.
Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru furt în proporții deosebit de mari, iar pe 28 februarie dosarul a fost transmis în gestiunea PCCOCS.