Starea barajului lacului de acumulare din satul Cotovscoe, raionul Comrat este "catastrofală" și, în cazul repetării intemperiilor, se poate rupe. În acest caz satul este amenințat de inundații, spun reprezentanții direcției situații excepționale din Găgăuzia.
Ei au subliniat că, din cauza zăpezii căzute în autonomie în perioada 19-22 aprilie, a crescut brusc nivelul apei în bazinele acvatice din regiune. Salvatorii au efectuat verificări a bazinelor acvatice și au constatat că cea mai gravă situație este în satul Cotovscoe.
În rezultatul controlului construcțiilor hidrotehnice s-a constatat că pe toată lungimea, barajul are rigole profunde, iar înălțimea de la nivelul apei pînă la creasta valului de pămînt este de pînă la 0,6 metri.
Arendașul iazului a săpat două tranșee pentru scurgerea apei lacului, dar în partea de sus a lacului de acumulare există o platformă fără protectoare și o conductă prin care apa vine în lac din rîul Ialpugel.
Astfel, "scăderea urgentă a nivelului apei în lacul de acumulare în această situație, cînd apa vine din partea de sus nu este posibilă", a declarat specialistul departamentului de protecție civilă al direcției situații excepționale a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov.
Potrivit lui, starea barajului este "catastrofală". Pentru a preveni o eventuală rupere a barajului, salvatorii au dat o serie de recomandări,transmite portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În cazul ruperii barajului, zona posibilelor inundații ar putea fi de aproximativ 90 de hectare.