Dezvoltarea socio-economică a Găgăuziei, culturii și limbii au discutat-o participanții celui de-al patrulea congres mondial al găgăuzilor în cadrul a trei paneluri de discuții. După încheierea solemnă a deschiderii și părții plenare a forumului, participanții s-au repartizat în trei paneluri de discuții.
În prima secțiune, intitulată "Știință, cultură și educație", au participat doctorii în științe istorice, filologie, profesori, scriitori, poeți, academicieni, deputați. Tot atunci a avut loc și semnarea acordurilor de colaborare științifico-tehnică și culturală între USC și TURKSOY.
Participanții la secțiune au vorbit despre sistemul de educație din Găgăuzia și activitatea centrului de cercetări al autonomiei. De asemenea, le-a fost prezentată o serie de cărți despre poporul găgăuz. A fost discutată și problema păstrării și dezvoltării limbii găgăuze.
Participanții la al doilea panoul de discuții - "Economie" - antreprenorii, funcționarii de stat, deputații APG și alții. Ei au discutat criza economică și potențialul investițional al Găgăuziei, activitatea Asociației vinificatorilor din Găgăuzia, precum și a proiectului de susținere a agriculturii și dezvoltării rurale din Găgăuzia și Taraclia SARD.
Delegații au vorbit și despre dezvoltarea relațiilor economice cu Rusia și Turcia, direcțiilor promițătoare ale parteneriatului investițional.
În al treilea panel "Forumul tinerilor "Găgăuzia cheamă" au participat reprezentanți ai guvernului tinerilor din Găgăuzia, doctori în istorie, cercetătorii și alții, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Ei au vorbit despre rolul ONG-urilor în menținerea și dezvoltarea tradițiilor cultural-istorice, despre găgăuzii care au participat la Marele război pentru apărarea patriei din 1941-1945. Au fost prezentate și posibilitățile proiectului GAMCON în domeniul sprijinirii inițiativelor tinerilor.
Cu aceasta, programul celui de-al IV-lea congres mondial nu s-a încheiat. Participanții vor mai avea parte de o excursie pe trei trasee turistice din Găgăuzia, o serie de activități, care vor avea loc în municipiul Ceadîr-Lunga pe 6 mai, dedicate sărbătorii naționale "Hegerlez", precum și vizita prim-ministrului Turciei, Binali Yıldırım, a prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip și a președintelui Igor Dodon în Găgăuzia.