Un locuitor al municipiului Comrat riscă închisoare pentru jaf și tentativă de viol
16:02; 21-05-2017
0
1484
O tânără de 20 de ani din Cimişlia a fost la un pas de a fi violată de un bărbat de 38 de ani din Comrat. Totul s-a întâmplat după ce victima, aflându-se în satul Mihailovca, a oprit un automobil pentru a se deplasa în orașul Cimișlia.
După ce au parcurs câțiva kilometri, bărbatul a oprit mașina într-o pădure, i-a sustras telefonul mobil și a încercat prin violență să întreţină un raport sexual cu victima. Tentativa a eșuat, datorită faptului că aceasta a opus rezistență și a reușit să fugă. Ulterior, tânăra a alertat poliția, suspectul fiind reţinut pe urme fiebinţi, transmite Publika.md.
Infractorul nu este la prima abatere de la lege, anterior condamnat pentru mai multe genuri de infracțiuni (furt, escrocherii). El a fost reţinut şi își recunoaște vina parțial.
Oamenii legii au inițiat două cauze penale: pentru jaf și acţiuni violente cu caracter sexual. Bănuitul riscă o amendă de până la 42.500 de lei sau până la 5 ani de închisoare.