Iurii Iacubov nu regretă că a finanțat referendumul din Găgăuzia
10:18; 3-02-2016
0
1341
Consilierulul în problemele economice externe al Başcanului Găgăuziei, Iurii Iacubov nu regretă că a finanțat referendumul din Găgăuzia din 2 februarie 2014.
Despre aceasta el a declarat în discursul său, în cadrul forumului social-politic dedicat referendumului.
Iacubov a menționat că pe data de 2 februarie 2014, aproape toți locuitorii Găgăuziei "au fost împreună, s-au gîndit la viitorul apropiaţilor şi prietenilor, la unitatea statului şi la înflorirea Patriei lor".
Iurii Iacubov a menționat că "sunt mîndru de faptul că am fost pregătit moral şi financiar să răspund rugăminţii conducerii autonomiei de colectare de fonduri pentru desfăşurarea plebiscitului ", scrie portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la portalul Gagauz.md.
"Eu cred că referendumul este acel eveniment după care Găgăuzia a început să fie văzută, să se reacţioneze la problemele regiunii şi ale locuitorilor autonomiei. Din 2 februarie 2014 a început o nouă etapă pentru Găgăuzia. Şi banii alocaţi de către mine pentru desfășurarea referendumului nu au fost cheltuiţi în zădar. Exprimarea voinţei poporului este mai presus de toate şi n-are preţ", a mai adăugat Iurii Iacubov.
El consideră că fiecare locuitor al autonomiei, împreună cu conducerea regiunii trebuie "să contribuie, în limita posibilităţilor sale, la îmbunătăţirea imaginii şi nivelului economic al Găgăuziei".