Deschiderea noii săli de sport a grădiniței "Ivușca" din satul Avdarma a avut loc miercuri, 30 martie. Evenimentul a fost prilejuit celei de-a 40-a aniversare a instituției preșcolare. Directoarea grădiniței de copii, Nadejda Grec a menționat că datorită mecenaților, în grădiniță toate grupele sunt "foarte bine dotate tehnic".
"Avem computere, acces la internet, mese și table interactive. În astfel de condiții minunate pot lucra și pedagogii, și copiii", a spus Nadejda Grec.
Potrivit primarului satului Avdarma, Ivan Casîm, construcția sălii de sport, extrem de necesare pentru grădinița de copii, a fost posibilă datorită suportului financiar al Fondului de Investiții Sociale din Moldova și asistenței financiare din partea României.
"Fondul FISM și guvernul României ne-au alocat 1 milion 150 de mii de lei pentru construcția sălii sportive, pentru acoperișul nou și achiziționarea mobilierului nou pentru încă o grupă", - a spus Ivan Casîm.
Una dintre principalele probleme ale grădiniței din Avdarma, la moment, este lipsa locurilor pentru copiii în vîrstă de la trei la patru ani. De aceea, comitetul executiv al Găgăuziei a alocat fonduri pentru construirea unei grupe noi.
"În ciuda faptului că în Republica Moldova rata natalității este în scădere, în Găgăuzia, dimpotrivă, se observă o creștere demografică. În acest sens, comitetul executiv a prevăzut în proiectul de investiții capitale pe anul 2016 sprijinul deosebit pentru toate grădinițele din regiune. Prin urmare, deschiderea sălii și mijloacele primite din partea sponsorilor, sunt foarte importante pentru autonomia noastră", - a declarat adjunctul bașcanului Găgăuziei, Olesea Tanasoglo.
Directorul Fondului de Investiții Sociale, Mircea Eșanu a menționat că FISM colaborează cu Găgăuzia din 2001, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Pentru 40 de grădinițe din autonomia Găgăuză a fost alocat aproximativ jumătate de milion de euro. Întotdeauna ne-a fost foarte ușor să lucrăm în Găgăuzia și sunt sigur că și în continuare vom implementa în autonomie diverse proiecte", a adăugat Mircea Eșanu.
Reprezentantul Ambasadei României în Republica Moldova, Adrian Bîrlă a menționat că proiectul intitulat "Accesul copiilor la educația preșcolară" este foarte important pentru satul Avdarma pentru că "este o investiție în viitor - în copii".
Vice-speakerul Adunării Populare, Alexandr Tarnavskii a subliniat importanța investițiilor nu doar din bugetul de stat, dar și din mijloacele oferite de sponsori pentru dezvoltarea infrastructurii localităților din regiune.
Inspectorul învățămîntului preșcolar din Găgăuzia, Svetlana Podsuhina a menționat că grădinița de copii "Ivușca" este "una dintre cele mai bune instituții preșcolare din autonomie".
La cea de-a 40-a aniversare, grădinița a primit din partea oaspeților o mulțime de cadouri: echipament sportiv, cărți, laptop-uri și altele.
În satul Avdarma funcționează doar o singură grădiniță. Grădiniţa este proiectată pentru a deservi 155 de copii. În prezent în grădiniță funcționează șase grupe.