TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
Mii de locuitori din sudul țării au ieșit la Comrat, la Marșul pentru susținerea statalității Moldovei
19:12; 2-04-2016 0 1540

Peste trei mii de cetățeni au răspuns la apelul bașcanului de a participa la Marșul apărătorilor statalității moldovenești din Comrat. Împreună cu locuitorii Găgăuziei, acțiunilor de amploare s-au alăturat oaspeții din raioanele vecine și din Chișinău.

"Am venit aici pentru că avem o poziție civică activă, adică suntem împotriva reunificării cu România. Dacă România consideră că suntem români, nu suntem de acord cu acest punct de vedere", spune Dmitrii Guci din satul Cotovscoe.

"Am ajuns din Congaz pentru a sprijini această acțiune, în numele tuturor locuitorilor și consilierilor. Vrem independență pentru Republica Moldova și Găgăuzia noastră. Noi nu vrem unire cu România", a spus consilierul și antreprenorul Ana Statova.

"Ne-a adus la acest marș din Ceadîr-Lunga, la fel ca și pe toți ceilalți, dorința de a fi liberi, de a trăi în Moldova. Vreau să fiu un om liber și să trăiesc în țara mea natală", a adăugat Zinaida Guboglo.

"Vulcăneștiul, de asemenea, dorește să-și exprime nemulțumirea față de faptul că inamicii Moldovei noastre își doresc unirea cu România. Noi nu suntem de acord, pentru că avem propria țară și propriul stil de viață. Nu vrem în altă țară și lasă-i să știe că există oameni care își vor apăra independența", a menționat Ivan Ianev.

În fruntea coloanei protestatarilor au fost bașcanul, președintele Adunării Populare și liderii opoziției moldovenești. Președintele Partidului socialiștilor, Igor Dodon a ieșit la marș pentru a spune unioniștilor un categoric "nu".

"Mă bucur că acțiunile pentru statalitate, împotriva unioniștilor, încep de la Comrat. Același lucru, găgăuzii l-au demonstrat și la referendumul din 2 februarie 2014. Peste două săptămîni, astfel de acțiuni vor avea loc și în alte patru orașe din Moldova", a mai adăugat Igor Dodon.

Coloana cu participanții la marș a parcurs cîțiva kilometri pe străzile centrale ale orașului Comrat. În piața centrală a orașului a avut loc un miting patriotic. Șeful autonomiei, Irina Vlah a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că nu sunt indiferenți față de viitorul Moldovei și Găgăuziei.

"Locuitorii Găgăuziei întotdeauna au susținut statalitatea Moldovei. Dorim ca țara să fie independentă și unită. Găgăuzii consideră că au o singură patrie – Moldova. Vrem să fim auziți și susținuți de toți locuitorii țării. Pentru că atunci cînd suntem împreună suntem mai puternici", a declarat Irina Vlah.

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, a declarat că pentru Găgăuzia "cu mult timp în urmă, chestiunea cu privire la păstrarea statalității țării a fost închisă".

"Am demonstrat că suntem stataliști încă la referendumul din 2014. Dacă deputații parlamentului ar fi demonstrat același lucru, ar fi fost corect. Chiar și unioniștii recunosc că Moldova se mișcă într-o direcție greșită", a explicat speakerul.

La miting au mai luat cuvîntul primarii orașelor Cimișlia și Taraclia și președintele raionului Basarabeasca. Ei au subliniat că au venit să susțină găgăuzii "ca pe adevărați patrioți ai țării".

"Raionul Basarabeasca mereu a fost alături de voi. Am venit aici pentru că ne iubim țara noastră - Moldova. Iar organizațiile unioniste trebuie interzise", a spus președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari.

"Astăzi, pe această piață s-au adunat cetățenii responsabili - moldoveni, ruși, găgăuzi, ucraineni și bulgari. Marșul de astăzi nu este îndreptat împotriva cetățenilor României. El este îndreptat împotriva acelei "grămezi" de unioniști de pe ambele maluri ale Prutului, care ne împing spre conflict. Este un marș pentru o Moldovă unită și ea trebuie să fie păstrată", spune primarul de Taraclia, Serghei Filipov.

"Am fost primul oficial, care în anii 1990 a stabilit relații cu liderii Republicii Găgăuze. De atunci, urmăresc cu atenție situația din Găgăuzia. Mulțumesc bașcanului pentru invitația la acest marș, cu bucurie am primit-o", a menționat primarul de Cimișlia, Gheorghe Răileanu.

Activistul politic, Mihail Vlah a făcut un îndem la unitate în întreaga țară.

"Stimați deputați în parlament, treziți-vă! Care sunt valorile pe care le promovați? Moldova și Găgăuzia ar trebui să fie împreună, într-un stat unit, avem aceeași credință. Astăzi, aici s-au adunat șase mii de oameni, care au ieșit să spună că Moldova este casa noastră părintească", a declarat Mihail Vlah.

În numele locuitorilor Găgăuziei, care lucrează pe teritoriul Rusiei, a luat cuvînt antreprenorul originar din Ceadîr-Lunga, Iurii Boev. El și-a exprimat sprijinul participanților la marș, apărătorilor statalității moldovenești.

Nu au dreptul moral să stea în parlamentul Republicii Moldova persoane care nu recunosc Moldova ca fiind subiect al dreptului internațional, a declarat consilierul consiliului orășenesc din Ceadîr-Lunga, Constantin Cheleș.

La sfîrșitul acțiunii a fost adoptată o rezoluție, în care se menționează că "unirea presupune desființarea națiunii moldovenești, lichidarea autonomiei Găgăuze și asimilarea minorităților naționale".

Participanții la marșul din Comrat așteaptă din partea guvernului Republicii Moldova măsuri decisive pentru a stopa activitatea organizațiilor unioniste și introducerea răspunderii penale pentru apelurile către lichidarea Republicii Moldova.

Articole pe teme asemănătoare:

Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 18362
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 20198
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21616
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21711
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21669
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21744
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21564
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21590
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21656
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 22518
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 4395
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2768
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 1335
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 1360
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1453

lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan